Mediul școlar incluziv – un altfel de chestionar

În 2014, în colaborare cu echipa profesorilor de sprijin din cadrul CJRAE, am realizat o cercetare pe tema Mediul școlar incluziv din perspectiva Clasificării Internaționale a Funcționării, Dizabilității și Sănătății (abreviat CIF). Concluzia a fost că, în medie, în anul școlar 2014-2015, un elev cu CES avea de depășit 8 bariere din mediul său școlar incluziv.

În 2024, un astfel de chestionar poate ajuta la schimbarea perspectivelor prin care este privit procesul de evaluare a gradului de integrare sau progresului unui elev, cu sau fără CES.

Aspectele din mediul școlar incluziv observate și analizate au fost:

  • Categoria produse: hrană, apă, grup sanitar, medicamente etc.
  • Categoria servicii: bunuri, comunicații, asociații etc.
  • Categoria mediul înconjurător: relief, populația din clasă, sunet, lumină etc.
  • Categoria sprijin și relații: familia biologică imediată și extinsă, grup de prieteni, colegi etc.
  • Categoria atitudini: domenii similare cu cele din categoria sprijin și relații.

cele cinci categorii analizate

Aceste categorii au împărțite în trei arii:

  • Acces – elevul are sau nu acces la aceste produse, servicii, sau dacă există sau nu anumite atitudini și relații
  • Calitate – chiar dacă există acces la aceste produse, servicii etc. calitatea lor impactează funcționarea optimă – de exemplu: un creion colorat care nu colorează bine sau căruia i se rupe vârful rapid
  • Utilizare – chiar dacă elevul are acces la diferite produse și servicii de calitate, el nu le utilizează optim ( de exemplu, are acces la grupul de Whatsapp al clasei, dar nu cere ce temă le-a dat la română și apoi vine cu tema nefăcută)

Pentru o mai bună înțelegere a chestionarului care a stat la baza acestei analize de mediu, voi reda conținutul aici, cu exemplele de situații posibile de observat:

Produse Acces/Existență Calitate Grad utilizare
Hrană nu are pachețel sau posibilitatea de a-și cumpăra intoleranță la anumite substanțe (ex: lactoză) comportamente alimentare neadecvate
Apă nu există apă curentă potabilă în locația respectivă o singură chiuvetă care este deseori stricată consum neadecvat de apă
Grupuri sanitare nu există grupuri sanitare in clădirea școlii (doar în curte) grupul sanitar nu este dotat corespunzător utilizare neadecvată ca timp a grupurilor sanitare
Medicamente trebuie să meargă în altă localitate/oraș pentru achiziția medicamentelor medicamente scumpe, greu de găsit nu urmează tratamentul sau doar parțial
Utilități (lumină/ căldură) încălzire pe bază de sobă, încălzire centralizată pornită ocazional încălzirea claselor durează considerabil, becuri de slabă putere săli de clasă neîncălzite
Haine și încălțăminte elevul nu deține haine și îmbrăcăminte adecvate sezonului haine și încălțăminte deteriorate, necurățate nu se îmbracă corespunzător în pauze, in timpul orelor
Mijloace de transport nu există mijloace de transport în comun către școală orarul și traseul mijloacelor de transport consumă mult timp deși distanța e mare, vine pe jos la școală
Produse asistive – mobilitate deși este nevoie, nu deține scaun rulant, cârje, încălțăminte ortopedică nu sunt adaptate persoanei sau mediului (prea mari, grele, dificil de utilizat) nu utilizează corespunzător produsele asistive de mobilitate
Produse asistive – vedere deși este nevoie, nu deține ochelari sau nu a beneficiat de intervenții operatorii ochelarii sunt vechi și neadecvați noilor dioptrii are ochelari, dar nu îi folosește
Produse asistive – auz deși este nevoie, nu are produse asistive de potențare a auzului produsele asistive nu compensează optim/calitativ pierderea auzului nu utilizează corespunzător produsele asistive pentru auz
Produse asistive – arhitecturale nu există rampe de acces și sisteme de semnalizare și orientare în scoală produsele asistive arhitecturale nu sunt optim funcționale nu știe sa utilizeze sistemele asistive de orientare în școală
Produse pentru educație nu deține cârti, caiete, instrumente de scris, etc. necesare produsele pentru educație nu sunt adaptate nevoilor elevului uită cărțile, caietele, etc. acasă, rupe foile, mâzgălește cărțile
Produse pentru cultură, recreere și sport nu există săli de sport și biblioteci în scoală sălile de sport și bibliotecile nu sunt dotate corespunzător nu are abonament la bibliotecă, nu participă la orele de sport
Servicii Acces/Existență Calitate Grad utilizare
Producere de bunuri nu există magazine specializate magazine puține, neaprovizionate nu utilizează
Comunicații nu deține servicii de internet calitate slabă a semnalului de internet nu utilizează
Asociații și organizații nu există fundații, ong-uri în comunitate calitate slabă a serviciilor prestate nu utilizează/ nu este înscris
Media nu are abonament la radio, tv, presă calitate slabă a serviciilor radio-tv nu utilizează
Sănătate nu există servicii de prevenire, de reabilitare program de funcționare redus nu utilizează
Educație nu există cursuri extrașcolare (pian, dans etc.) program și calitate redusă nu participă
Securitate și asistență socială nu există servicii de protecție socială frecvență redusă a acestor servicii nu utilizează
Mediul înconjurător Acces/Existență Calitate Grad utilizare
Relief, floră, faună nu există biodiversitatea mediului biodiversitatea mediului slabă nu vizitează formele de relief
Populația din clasă nu există populație de vârstă asemănătoare prea mulți elevi in clasă nu frecventează orele de curs
Lumina interioară/ exterioară nu există grad optim de luminozitate disconfort sau vizibilitate redusă nu utilizează optim sursele de lumină
Sunetul interior/ exterior nu există grad optim de sonorizare disconfort sau percepție auditivă alterată nu utilizează optim sursele audio
Vibrațiile nu există stabilitatea optima a obiectelor – îi cad lucrurile pe jos stabilitatea redusa a obiectelor – deseori banca se mișcă când vrea să scrie nu utilizează optim stabilitatea obiectelor – nu pune corect obiectele pe bancă
Calitatea aerului interior/ exterior nu există calitatea optima a aerului – prea cald în clasă calitate slabă a aerului – se deschid geamurile rar nu utilizează optim calitatea aerului – este ușor distras de mirosuri
Schimbările temporale noapte/zi exista dereglări ale ritmului somn-veghe) dificultăți de adaptare la orarul clasei nu respectă raportul somn-veghe
Sprijin și relații Acces/Existență Calitate Grad utilizare
Familia imediată divorț, deces, abandon sprijin/sprijin redus nu beneficiază
Familia extinsă nu există membrii sau relații cu aceștia sprijin/sprijin redus nu beneficiază
Grupul de prieteni nu are prieteni sprijin/sprijin redus nu beneficiază
Colegi, vecini, cunoștințe nu are relații de sprijin și suport sprijin/sprijin redus nu beneficiază
Cadre didactice, directori nu are relații de sprijin și suport sprijin/sprijin redus nu beneficiază
Asistenți maternali, centre plasament nu are relații de sprijin și suport sprijin/sprijin redus nu beneficiază
Animale de companie nu deține animale de companie sprijin/sprijin redus nu beneficiază
Atitudini Acces/Existență Calitate Grad utilizare
Familia imediată atitudini negative atitudini slab pozitive nu utilizează optim atitudinile pozitive
Familia extinsă atitudini negative atitudini slab pozitive nu utilizează optim atitudinile pozitive
Grupul de prieteni atitudini negative atitudini slab pozitive nu utilizează optim atitudinile pozitive
Colegi, vecini, cunoștințe atitudini negative atitudini slab pozitive nu utilizează optim atitudinile pozitive
Cadre didactice, directori atitudini negative atitudini slab pozitive nu utilizează optim atitudinile pozitive
Asistenți maternali, centre plasament atitudini negative atitudini slab pozitive nu utilizează optim atitudinile pozitive
Atitudinea societății atitudini negative atitudini slab pozitive nu utilizează optim atitudinile pozitive

 

Revenind în 2024, în ordinul 5701/2024 privind Regulamentul-cadru de funcționare CJRAE/CMBRAE, una dintre atribuțiile profesorilor de sprijin face referire la sprijinul acordat privind adaptarea mediului educațional.

Mai exact, articolul 25 susține nevoia de a analiza și identifica nevoile/barierele funcționale ale unui elev cu CES:

  • alineatul (12) litera b) colaborează cu părinții/ reprezentanții legali în facilitarea procesului de adaptare și integrare a antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor cu CES la mediul educațional;
  • alineatul (13) litera a) identifică nevoile de adaptare a mediului fizic, a regulamentului și altor aspecte de organizare/funcționare a unității de învățământ școlar în vederea integrării antepreșcolarilor/ preșcolarilor/ elevilor cu CES;

La final, chestionarul poate fi descărcat aici.

Chestionar mediul scolar incluziv

||||| 4 Îmi place! |||||

Lasă un răspuns